Cum sa refaci rutina de dimineata dupa vacanta

Deconescu Eftemie, Psiholog & Fondator Kids' Joy Land

“O dimineață reușită nu înseamnă doar să ajungi la timp, ci să pornești ziua cu calm, un zâmbet și o stare bună care să te însoțească până seara”

Vara e magică pentru cei mici 🌞 - zile lungi, mult timp de joacă, seri care se termină târziu 🌙 și dimineți în care nimeni nu se grăbește. Dar, odată cu apropierea toamnei și reînceperea grădiniței, realitatea bate la ușă: trezitul devreme și pregătirea rapidă revin în program.

Și aici apare provocarea. Copilul s-a obișnuit să se trezească târziu 😴, tu poate că ai intrat și tu într-un ritm mai relaxat, iar schimbarea bruscă poate aduce stres de ambele părți. Soluția? O tranziție blândă, făcută pas cu pas 🐢.

1. Începe ajustarea cu 2-3 saptamani înainte 🗓️

Dacă vrei ca trezitul de dimineață să nu fie o luptă, începe să readuci ora de culcare mai devreme 🌜, cu câte 15-20 de minute în fiecare seară. Astfel, corpul copilului se obișnuiește treptat, fără șocuri.

💡 Un mic truc: Leagă ora de culcare de o activitate plăcută 📖 – de exemplu, după poveste și îmbrățișarea de seară 🤗, stingerea luminii devine o parte firească a ritualului, nu o “pedeapsă”.

2. Respecta o rutina constanta de somn, chiar si în weekend 📅

Mulți părinți lasă ora de culcare “liberă” în weekend, dar asta poate da peste cap tot progresul. Ideal ar fi ca diferența dintre zilele de săptămână și weekend să fie de maximum 30 de minute 🕰️.

3. Creeaza un mediu linistit si previzibil înainte de culcare 🌙

Evitați ecranele 📱 cu cel puțin o oră înainte, reduceți intensitatea luminii 💡 și găsiți activități relaxante: desenat ✏️, puzzle 🧩, citit. Cu cât creierul primește mai clar semnalul că ziua se încheie, cu atât copilul va adormi mai ușor.

4. Organizeaza dimineata înca de seara 🎒

Hainele 👕, încălțămintea 👟, ghiozdanul 🎒, chiar și micul dejun 🍎 pot fi pregătite în avans. Dimineața, orice decizie în minus înseamnă mai puțin stres.

💡 Pont: Poți implica copilul în alegerea hainelor și pregătirea ghiozdanului. Îi dă un sentiment de responsabilitate 💪 și îl face mai cooperant dimineața.

5. Trezirea: fa-o blând, dar ferm

Copiii reacționează mult mai bine dacă trezirea nu este bruscă. O melodie preferată 🎶, un cântecel, mirosul de clătite 🥞 sau o glumă de dimineață 😄 pot face minuni. Dacă este nevoie, poți merge cu 5 - 10 minute mai devreme la el, pentru o trezire treptată.

6. Pastreaza diminetile fara graba exagerata 🐢

Dacă fiecare minut contează, inevitabil apare tensiunea. Încearcă să vă treziți cu câteva minute mai devreme decât strictul necesar. Timpul suplimentar aduce calm și îți permite să gestionezi micile întârzieri fără panică.

7. Adapteaza treptat rutina dupa începerea gradinitei 📆

Primele săptămâni sunt de acomodare. E normal să existe dimineți mai grele, dar dacă menții ritmul și ritualurile, corpul și mintea copilului se vor obișnui din nou.

📞 Vrei să afli cum începem diminețile la grădiniță cu voie bună și energie? Sună-ne la 0721216194.

Deconescu Eftemie

Psiholog & Fondator GKJL

Next
Next

Cum sa faci drumetii prietenoase pentru copii mici – rute scurte, gustari, jocuri pe drum 🥾🌳